Smerenia și Îndelunga Răbdare în Viața de Credință

Când ne gândim la credință, ne vin în minte multe versete și multe pilde, dar, mai presus de toate, trebuie să avem gândul lui Hristos. Domnul Isus a fost ispitit de diavolul și i s-a făcut o ofertă: „Îți voi da toate împărățiile pământului, dar cu un amendament acolo, cu o cerință, doar închină-te mie.” Aceeași metodă vine și la noi.

Diavolul vine mai întâi cu ofertă. Dacă ne câștigă prin lucruri frumoase, ușoare, atunci nu mai trebuie să vină cu suferință. Dar suferința ne apropie mai mult de Domnul, ne arată că suntem într-o luptă și ne face mai vigilenți. La ofertă, în schimb, suntem atrași de poftele noastre, care sunt în noi prin nașterea în păcat, și putem cădea foarte ușor dacă nu veghem.

Domnul Isus a fost în această situație. Poporul voia să-L facă împărat, iar El a rămas la lucrurile smerite. Citim din Ioan 12:12: „A doua zi, o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic și a ieșit în întâmpinare, strigând: Osana, binecuvântat este cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel.” Amin.

Împăratul lui Israel

Poporul Îl dorea împărat, dar nu un împărat al neprihănirii și al păcii, ci altfel de împărat, cu altfel de conducere. Nu asta așteptau de la Domnul Isus. El s-a ferit de dorința poporului, iar în spatele acelei oferte era, de fapt, dorința lui Satan. Când ni se fac oferte, trebuie să ne gândim de ce ni se fac, pentru că s-ar putea ca ele să ne ducă pe un drum al pierzării.

Această momeală poate veni și pe un fond frumos. Mai mult timp liber, mai puține vorbe lumești, mai mult timp pentru Dumnezeu — toate par bune, dar trebuie puse în balanță. Există un cuvânt scris: „Ferește-te de vorbăriile goale și lumești.” Domnul să ne ajute să avem atitudinea Domnului Isus, să ne ascundem când oamenii vor să ne facă mari și să nu căutăm vorbe măgulitoare ca să fim înălțați.

Îmi amintesc din tinerețe o întâmplare. Lucram într-o companie de transport internațional, aveam în jur de 29 de ani și eram director acolo. Patronul companiei a ajuns ministrul comerțului și și-a ales câteva persoane din firmă care să-l însoțească în zona guvernului. Dintr-un punct de vedere omenesc, era foarte normal. Pentru mine, însă, a fost o mare tentație, fiindcă puteam renunța la o poziție deja mare pentru una și mai înaltă. Nici prin cap nu mi-a trecut să mă duc în acea zonă. Știam pericolul omului care merge în zona înălțării, și Dumnezeu m-a ferit de lucrul acesta.

Nu știu ce s-a întâmplat cu ceilalți, dar pot să se întâmple multe în viața noastră când mușcăm momeala lui Satan. Să-i urmăm exemplul Domnului Isus. Noi vrem să semănăm cu El, nu cu duhul lumii. Domnul să ne ajute să învățăm de la El cum să trăim și să trăim așa cum a trăit El.

Propovăduind pe Isus

În Faptele Apostolilor, capitolul 8, Filip este trimis pe drumul care cobora spre Gaza și ajunge lângă un famen etiopian care citea pe prorocul Isaia. Duhul lui Dumnezeu îl călăuzește, iar Filip se apropie și îl întreabă: „Înțelegi tu ce citești?” Famenul răspunde că nu poate înțelege dacă nu-l călăuzește cineva, iar Filip se suie în car împreună cu el.

Locul pe care îl citea era acesta: Faptele Apostolilor 8:32-33 „El a fost dus ca o oaie la tăiere și ca un miel fără glas înaintea celui ce-l tunde, așa nu și-a deschis gura. În smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Și cine va zugrăvi pe cei din timpul Lui, căci viața I-a fost luată de pe pământ?” Famenul întreabă despre cine vorbește prorocul, iar Filip începe de la Scriptura aceasta și propovăduiește pe Isus. În smerenia Lui, judecata I-a fost luată; să ținem minte cuvântul acesta.

Avem și un model în Vechiul Testament, în Iosif. Când era în închisoare, el a tâlcuit visul pitarului și al paharnicului, iar apoi i-a spus paharnicului: „Rogu-te, când ajungi înapoi în poziția pe care o ai tu, să-ți aduci aminte de mine.” Era un lucru omenesc, o vorbă bună pe care ar fi putut s-o pună înaintea împăratului. Dar Dumnezeu nu a îngăduit atunci; planul Lui era altul.

Aici vedem despre Domnul Isus că „nu și-a deschis gura”. A lăsat voia lui Dumnezeu să se împlinească. În smerenia Lui, judecata I-a fost luată. Nu S-a străduit să-Și câștige favorul oamenilor, nu S-a pus pe Sine în față, ci a lăsat pe Dumnezeu să lucreze. De aceea, Filip L-a propovăduit pe Domnul Isus.

Nu știm multe despre acest famen etiopian în celelalte locuri din Biblie, dar istoria spune că a murit ca martir, ca Domnul lui. Dintr-un om înalt în rang, ajunsese să-L urmeze pe Hristos până la capăt. A ales să fie ca Domnul Isus.

Dacă ne întoarcem la Faptele Apostolilor, capitolul 8, vedem din nou aceeași direcție: „Cei ce se împrăștiaseră mergeau din loc în loc și propovăduiau cuvântul.” Filip s-a coborât în cetatea Samariei și le-a propovăduit pe Hristos. Noroadele luau aminte cu un singur gând la cele spuse de Filip, când au auzit și au văzut semnele pe care le făcea. Filip L-a propovăduit pe Hristos, L-a propovăduit pe Domnul Isus, ca oamenii să-L vadă și să fie atrași de El.

Lumina Evangheliei

Când ne gândim la credință, ne vin în minte epistolele și felul în care apostolii au vestit Evanghelia. Ei nu au vorbit despre ei înșiși, ci L-au arătat pe Domnul Isus, iar aceasta rămâne marea lucrare a propovăduirii.

De aceea, în Apostolul Pavel vedem mereu aceeași direcție: Evanghelia nu este doar un mesaj, ci vestirea lui Hristos. Lumina Ei alungă întunericul și face cunoscut chipul lui Dumnezeu.

Citim în Faptele Apostolilor 16:9-10: „Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia stătea în picioare și i-a făcut următoarea rugăminte: «Treci în Macedonia și ajută-ne.» După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înțelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.”

Aici nu mai găsim doar chemarea de a predica o veste, ci chemarea de a vesti Evanghelia Domnului. Când ne gândim la Evanghelie, trebuie să înțelegem că ea Îl are în centru pe Isus Hristos.

În 2 Corinteni 4:1-6, Pavel spune: „De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală. Ca unii care am lepădat meșteșugirile rușinoase și ascunse, nu umblăm cu vicleșug și nu stricăm Cuvântul lui Dumnezeu, ci prin arătarea adevărului ne facem vrednici să fim primiți de orice cuget omenesc înaintea lui Dumnezeu. Și dacă Evanghelia noastră este acoperită, este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării.”

Nu stricăm Cuvântul

Pavel arată limpede ce slujbă avea: aceea de a predica Evanghelia fără să strice Cuvântul lui Dumnezeu. Prin arătarea adevărului, el căuta să fie primit de orice cuget omenesc înaintea lui Dumnezeu. Dacă Evanghelia este acoperită, ea este acoperită pentru cei ce sunt pe calea pierzării.

Mai departe, Pavel spune că mintea necredincioasă este orbită de Dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu. Așadar, el nu vestea altceva decât pe Hristos, chipul lui Dumnezeu.

„Căci noi nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voștri pentru Isus”, spune apostolul. El Îl propovăduia pe Domnul Isus, Îl descria și Îl făcea cunoscut, ca oamenii să-L cunoască pe Dumnezeu.

„Căci Dumnezeu, care a zis: «Să lumineze lumina din întuneric», ne-a luminat inimile pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” Când strălucește lumina, ea luminează și alungă întunericul.

Chipul Dumnezeului

În Coloseni 1:15, apostolul Pavel scrie bisericii din Colose: „El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, Cel întâi născut din toată zidirea.” Domnul Isus este chipul lui Dumnezeu, și de aceea trebuie să-L propovăduim pe El.

Apoi, în Coloseni 1:19, citim: „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El.” Toată plinătatea Dumnezeirii locuiește în Domnul Isus. De aceea, când Îl propovăduim pe El, propovăduim plinătatea lui Dumnezeu.

În Coloseni 1:28-29, Pavel spune: „Pe El Îl propovăduim noi, și sfătuim pe orice om și învățăm pe orice om în toată înțelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om desăvârșit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu și pentru ce mă lupt, lucrând după puterea Lui, care lucrează cu tărie în mine.”

Apostolul nu Îl propovăduia pe Domnul Isus doar pentru ca oamenii să-L admire și să-I cânte cântări de laudă, deși și aceasta este bine. El Îl propovăduia cu un scop: ca orice om să fie înfățișat desăvârșit în Hristos Isus, adus la statura plinătății Lui.

De aceea Îl propovăduim pe Domnul Isus. Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, iar noi trebuie să-L vestim pe El, nu altceva, ca oamenii să ajungă să fie ca Hristos.

Domnul să ne ajute să-L propovăduim pe Domnul Isus așa cum L-au propovăduit apostolii, cu adevăr, cu lumină și cu scopul de a înfățișa pe orice om desăvârșit în Hristos.

Iată la ce lucrez eu

Iată la ce lucrez eu. Noi la ce trebuie să lucrăm? Dacă El lucra la lucrul acesta, El, apostolul neamurilor, aceasta era lucrarea Lui. În 2 Corinteni, slujba aceasta am primit-o de la Dumnezeu: să-L propovăduiască pe Domnul Isus și împărăția lui Dumnezeu. Iată la ce lucrez eu și mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine.

În Efeseni, capitolul 3, apostolul Pavel se roagă Tatălui Domnului nostru Isus Hristos: „Îl rog ca, potrivit cu bogăția slavei sale, să vă facă să vă întăriți în putere prin Duhul Lui în omul dinăuntru.”

„Iată de ce, zic, împlec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie în ceruri și pe pământ, și îl rog ca, potrivit cu bogăția slavei sale, să vă facă să vă întăriți în putere prin Duhul Lui în omul dinăuntru. Așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință, pentru ca, având rădăcina și temelia pusă în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care este lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” Amin.

Ce scop are Dumnezeu cu noi? Ce plan are Dumnezeu cu noi? În Faptele Apostolilor, capitolul 20, Pavel spune bisericii din Efes: „Nu m-am ferit să vă vestesc tot planul lui Dumnezeu.” Planul lui Dumnezeu este ca Hristos să locuiască în noi. Hristos în noi, nădejdea slavei. Caracterul lui Hristos să locuiască în noi. Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în noi.

În cine locuiește toată plinătatea lui Dumnezeu? Am citit că în El locuiește toată plinătatea lui Dumnezeu. Și în noi trebuie să locuiască toată plinătatea lui Dumnezeu. De aceea trebuie să-L cunoaștem pe Hristos, să cunoaștem dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință. Sunt lucruri pe care le-am mai citit, lucruri pe care cu mintea le înțelegem, dar cu inima ne este foarte greu să le punem în practică.

În Faptele Apostolilor mai citim, la Roma, că Pavel le-a vestit împărăția lui Dumnezeu, le-a adus dovezi și a căutat să-i încredințeze prin legea lui Moise și prin proroci despre lucrurile privitoare la Domnul Isus. Vorbirea ținea de dimineața până seara. Unii au crezut ce le spunea, iar alții n-au crezut. La sfârșit, Pavel a rămas doi ani întregi într-o casă pe care o luase cu chirie; primea pe toți care veneau să-l vadă și propovăduia împărăția lui Dumnezeu, învățând pe oameni cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică cele privitoare la Domnul Isus Hristos. Amin.

S-ar putea citi: „Propovăduia cu toată îndrăzneala și fără nicio piedică” cum a trăit Domnul Isus, frumusețea Domnului Isus, frumusețea caracterului Domnului Isus. Iată la ce lucrez eu. Pe El Îl propovăduim noi. Asta este slujba noastră. Era și slujba apostolului Pavel și trebuie să fie și slujba noastră. Dar, ca să-L propovăduim cu adevărat, trebuie să și trăim noi, pentru că putem să-L propovăduim și noi să nu trăim.

Deschidem la Ioan, capitolul 5, versetul 19. Acolo începe lucrarea lui Dumnezeu cu noi. Aceasta este zona în care trebuie să vină fiecare. Acesta este începutul vieții noastre de credință cu Dumnezeu, cu Domnul Isus. L-au propovăduit pe Domnul Isus; și Filip, și apostolul Pavel, și ceilalți apostoli au făcut același lucru: au propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu, Evanghelia sau pe Domnul Isus. Cine citește Faptele Apostolilor cu atenție va găsi când Evanghelia, când Cuvântul lui Dumnezeu, când pe Domnul Isus, și va observa că este același lucru.

Ei făceau același lucru: mergeau și făceau ucenici care trebuiau să crească și să ajungă la statura Domnului Isus. Pentru aceasta au fost ucenicii; peste tot unde au mers, au făcut numai ucenici. Îl propovăduiau pe Domnul Isus, arătau cum arată El, cum trăiește El și îi învățau pe oameni să-L copieze și să-L urmeze.

De aici pornește viața, de aici pornesc lucrurile cu fiecare dintre noi. Deschidem la Ioan 5 și citim de la versetul 17. Ioan 5:17 „Isus le-a răspuns: „Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu, de asemenea, lucrez.”

Nu se face deopotrivă cu Dumnezeu

Tocmai de aceea căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu. Oamenii aveau încredințarea că Domnul Isus Se face deopotrivă cu Dumnezeu.

Am vorbit și altădată ce înseamnă să te faci deopotrivă cu Dumnezeu. Înseamnă să ai o părere și Dumnezeu să aibă altă părere, iar părerea ta să fie mai importantă. Nu vii cu părerea ta la Domnul Isus pentru ca El să te convingă prin Duhul Său să cedezi și să lași loc Cuvântului să lucreze în viața ta, ci vii la Domnul Isus și vrei să-L înveți tu pe El cum este, cum este El. Atunci te faci deopotrivă cu Dumnezeu. Aceasta era condamnarea lor, iar Domnul Isus le răspunde la această condamnare.

Isus a luat din nou cuvântul și le-a zis, adică s-a apărat la această afirmație. Ioan 5:19 „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai.” Amin.

Aici este inclusă o definiție foarte clară pentru noi. Am putea înlocui pe Fiul cu noi și pe Tatăl cu Fiul, ca să înțelegem ce ni se cere nouă, și am citi astfel: adevărat, adevărat vă spun că noi nu putem face nimic de la noi înșine. Noi nu facem nimic decât ce vedem pe Domnul Isus făcând, și tot ce face Domnul Isus facem și noi, întocmai. La aceasta am fost chemați.

Când Îl propovăduim pe Domnul Isus, trebuie să propovăduim lucrul acesta. Noi nu ne facem deopotrivă cu Dumnezeu, nu avem părerea noastră. Când noi interpretăm învățătura Domnului și spunem că nu este așa, ce facem de fapt? Ne facem deopotrivă cu El? Schimbăm Cuvântul lui Dumnezeu după părerile noastre?

Ioan 5:30 „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi; judec după cum aud și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui care M-a trimis.” Amin.

Ce a propovăduit apostolul Pavel? L-a propovăduit pe Domnul Isus, lucruri privitoare la Domnul Isus. Ce i-a învățat pe oameni? Cum a trăit Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu. Voi cum trebuie să trăiți, dacă El a trăit așa? Trebuie să trăiți la fel. Aceasta este chemarea.

Cei ce au primit propovăduirea aceasta au fost botezați. Cei ce n-au primit-o, spune Cuvântul lui Dumnezeu, dacă citiți cu atenție în Faptele Apostolilor, au plecat întărâtați și mâniați. În mai multe locuri scrie, și parcă în capitolul 14 spune: „pentru că n-ați primit Cuvântul lui Dumnezeu, ne ducem la neamuri.”

Ioan 5:30 „Eu nu pot face nimic de la Mine însumi; judec după cum aud și judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut să fac voia Mea, ci voia Tatălui.” În câte lucruri? Aici este problema cu noi. Suntem de acord cu Domnul Isus și cu Dumnezeu în lucrurile care nu ne dor, în lucrurile în care nu ne creează probleme. Dar în lucrurile unde apar probleme, cu familia, cu rudele, cu prietenii, cu cunoscuții noștri, ne facem deopotrivă cu Dumnezeu și venim cu părerea noastră. Aceasta este atitudinea cea mai dificilă, pe care oamenii nu pot s-o primească.

Domnul Isus ar fi putut să Se facă împărat, ar fi putut să fie un gânditor, să fie de la Sine, să facă de la Sine. Iudeii căutau să-L omoare pentru că El Se făcea deopotrivă cu Dumnezeu. Nu este permis să te faci deopotrivă cu Dumnezeu, și ei știau lucrul acesta. Îl condamnau pe Domnul Isus tocmai pentru că Se făcea deopotrivă cu Dumnezeu. Unul dintre păcatele cele mai mari pe care le putem face noi este să ne facem deopotrivă cu Dumnezeu. Dumnezeu stă împotriva celor mândri sau celor care se fac deopotrivă cu El.

Aș vrea să luăm un exemplu, ca să înțelegem mai bine de ce vrea Domnul Isus să fim în această zonă și să primim cu bucurie cuvântul privitor la Domnul Isus, cum a trăit El. Cel ce primește cu bucurie pornește viața în El, iar acel om este hotărât să trăiască într-o ascultare deplină, totală, față de Cuvântul lui Dumnezeu. El nu vrea să știrbească Cuvântul lui Dumnezeu, nu vrea să se facă deopotrivă cu Dumnezeu. De aceea Domnul Isus zice: „dacă cineva voiește să vină după Mine, să se lepede de sine.” Să se lepede de sine.

Lucrarea Tatălui, lucrarea Fiului și lucrarea Duhului Sfânt cu noi este să ne aducă să ne asemănăm cu Domnul Isus. Domnul Isus seamănă cu Tatăl, iar noi trebuie să ne asemănăm cu Tatăl și să avem chipul lui Dumnezeu. Acesta este scopul final și numai așa se poate ajunge la chipul lui Dumnezeu, la desăvârșire. În felul acesta lucrează Dumnezeu.

Când ne gândim la roada Duhului, la îndelunga răbdare, întrebarea este cum se poate ajunge la ea. Ținta lui Dumnezeu este ca toată plinătatea Lui să locuiască în noi, iar Hristos, îndelunga răbdare, să locuiască în noi. Cum putem ajunge la îndelungă răbdare? Trebuie să umblăm după ea și să alocăm timp pentru ea.

Lucrul acesta îmi amintește de copiii care merg la școală. Ținta școlii este ca elevul să ajungă la cunoașterea anumitor lucruri, iar pentru asta face zilnic școală, în afară de vacanțe, cu un program bine stabilit. De la clasa întâi, începe cu câteva ore pe zi, apoi cu mai multe, până la șase, iar unii ajung și la opt ore de studiu pe zi. S-a ajuns la multe ore pentru că era nevoie de multe cunoștințe într-un timp relativ scurt, iar acestea trebuiau să fie condensate și imprimate.

Îndelungă răbdare

Să ne gândim că studiem câteva ore pe zi materia aceasta, îndelunga răbdare. Cât timp alocăm pentru îndelungă răbdare? Apostolul Pavel, Petru și ceilalți trebuie să-L propovăduiască pe Domnul Isus. Trebuie să propovăduim și îndelunga răbdare. Dumnezeu este dragoste, Dumnezeu este îndelung răbdător, iar noi vrem să ajungem ca profesorul nostru. Domnul Isus este îndelung răbdător, pentru că El este chipul lui Dumnezeu și în El locuiește toată plinătatea dumnezeirii.

Trebuie să medităm zilnic la îndelunga răbdare. Dacă școala aceasta ne pregătește pentru o viață pieritoare, care durează atât de puțin, și ne pregătim atât de mult, făcând 12 ani de școală și apoi facultate, sau chiar 20 de ani de studiu pentru o meserie, cât de mult ar trebui să ne preocupe această lucrare a lui Dumnezeu? Aproape jumătate din viață este folosită pentru calificarea într-o profesie, iar noi cât studiem și cât punem în practică pentru a ajunge la îndelungă răbdare?

Trebuie să ne verificăm dacă vrem să trăim cum a trăit Domnul Isus. El este blând și smerit cu inima. Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să fim smeriți, cum a fost Domnul Isus, apoi să punem în practică învățăturile Lui. Învățătura Lui ne duce la îndelungă răbdare; trebuie s-o învățăm, s-o punem în inimă și s-o trăim.

Să deschidem la Matei 5, la versetul 21. Domnul Isus spune: Matei 5:21-22 „Ați auzit că s-a zis celor din vechime: Să nu ucizi; oricine va ucide va cădea sub pedeapsa judecății. Dar Eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va cădea sub pedeapsa judecății. Și oricine va zice fratelui său: prostule, va cădea sub pedeapsa soborului; iar oricine va zice: nebunule, va cădea sub pedeapsa focului gheenei.”

Oricine se mânie, spune Domnul Isus, va cădea sub pedeapsa judecății. Ce înseamnă această pedeapsă? Ce soartă au cei care se mânie? Este vorba doar de o judecată temporară sau de judecata finală? Mânia trebuie scoasă din viața noastră. Domnul Isus vine și scoate acest păcat, îl desființează și ne dezbracă de el. Este o îmbrăcăminte a omului vechi.

În Efeseni și în Coloseni ni se spune să ne dezbrăcăm de omul cel vechi, de mânie, de clevetire și de toate acestea, și să ne îmbrăcăm cu omul cel nou, cu îndelungă răbdare. Dar ca să ne îmbrăcăm cu îndelungă răbdare și cu bunătate, trebuie să nu ne facem deopotrivă cu Dumnezeu. Nu putem petici și nu putem pune petece noi pe un sac vechi. Trebuie desființat tot ce a fost și înlocuit.

Oricui vrea să se judece

Citim de la versetul 38. Sunt lucruri foarte dificile de pus în practică. Lucrurile mari le înțelegem, dar nu le aplicăm, este adevărat; și totuși, nici nu ne cheamă Dumnezeu mereu la lucruri atât de mărețe, ci ne întâlnim zilnic cu provocări foarte concrete, iar uneori ne surprindem că ne putem mânia în orice moment al zilei.

În Matei 5:38, Domnul Isus spune: “Ați auzit că s-a zis: ochi pentru ochi și dinte pentru dinte; dar Eu vă spun”. Ce înseamnă această expresie, „Eu vă spun”? Noi nu facem nimic de la noi înșine; facem doar ceea ce auzim. Nu căutăm să facem voia noastră, ci voia Domnului Isus, pentru că voia Domnului Isus este voia Tatălui.

În continuare, Domnul Isus spune în Matei 5:39-41: “Dar Eu vă spun, să nu vă împotriviți celui ce vă face rău; ci oricui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa. Dacă te silește cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.” Amin.

Duhul de împotrivire

Foarte multe aspecte ale vieții sunt cuprinse în această învățătură. Cuvântul spune: “să nu vă împotriviți celui ce vă face rău”, și aici intră toate categoriile de oameni. Sunt cuprinși și copiii noștri; iar aceasta ridică o întrebare serioasă, pentru că și despre copii spune Scriptura: “Nu întărâtați la mânie”. Pe copii putem să ne mâniem? Cum să nu mă împotrivesc copilului meu care îmi face rău? Sună foarte ciudat.

Am arme suficiente cu care să lucrez, astfel încât să nu fie nevoie să nu aplic cuvântul lui Dumnezeu, al Domnului Isus. Sunt cuprinși toți aici, toate categoriile de oameni, și Dumnezeu are metode suficiente ca să putem lucra. În lucrul acesta este cuprinsă și pedeapsa copiilor. Putem să-i pedepsim. Dacă spunem: „Păi să nu ne împotrivim, el ne face rău și noi nu ne împotrivim; atunci ce să-l pedepsim? Ne pedepsește el pe noi”, trebuie să înțelegem că, de multe ori, mânia apare chiar în pedeapsa noastră. De ce apare mânia? Pentru că, în duhul nostru, ne împotrivim celui ce ne face rău.

Învățătura Domnului Isus este ca noi, trăind după voia Lui, să scoatem din noi duhul acesta de împotrivire. „Oricui vrea să se judece cu tine și să-ți ia haina, lasă-i și cămașa.” Dacă împlinim cuvântul lui Hristos, ajungem la chipul lui Hristos și la îndelungă răbdare. Dacă începem să scormonim în cuvântul Lui și să ne împotrivim, ajungem să spunem că aici trebuie adăugat un addendum, un act adițional, pentru că nu cuprinde tot spectrul vieții. Domnul Isus n-a reușit să cuprindă tot spectrul vieții. Sau a reușit? A reușit. Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite, toate lucrările Lui sunt desăvârșite, iar noi trebuie să mergem doar pe calea Lui, care este desăvârșită. Domnul Isus spune: “Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”

Îndelunga răbdare

Îndelunga răbdare este roada Duhului. “Umblați după lucrurile Duhului.” Cât timp trebuie să umblăm după îndelunga răbdare? Să fie ca o comoară pentru noi. Dacă nu umblăm după ea, ne vom trezi unde? N-am vegheat, n-am învățat, ne-am împotrivit, ne-am mâniat. Este ca la școală: învățăm lecțiile, apoi urmează pregătirea, după pregătire vine un test, un examen, și primim o notă. Dacă, după câteva zile, primim nota 4 la examenul nostru la îndelungă răbdare, am învățat, am practicat și am trăit cum trebuie sau am picat la examen? Când cineva ia o notă de corigență, trebuie să dea examenul din nou. Și în viața noastră cu Domnul Isus este la fel: trebuie să mai trecem o dată pe acolo. Dacă trecem examenul, intrăm într-o clasă superioară și învățăm ceva din îndelunga răbdare.

Îndelunga răbdare are multe aspecte. Trebuie să ajungem până la sfârșit, să avem îndelunga răbdare a Domnului Isus. Răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea în viața noastră, ca să fim desăvârșiți. Trebuie să studiem, iar când vine ziua încercării, să privim cu mare bucurie faptul că a sosit ziua testului. Ar fi bine să luăm 10, dar nu întotdeauna luăm 10; totuși, să luăm o notă de trecere, ca să se vadă că am studiat, că am fost în programa școlară, că n-am lipsit și n-am absentat.

Dacă ne aducem aminte, pilda seminței arată că îngrijorările vieții îneacă Cuvântul pe care trebuie să-l punem în inima noastră ca să facă rod. Îl înăbușă și Cuvântul ajunge neroditor. Neroditor în roada Duhului, iar roada Duhului este îndelunga răbdare. Ținta Domnului, ținta noastră, trebuie să fie să avem chipul Domnului Isus. De aceea L-a propovăduit Pavel pe Domnul Isus, de aceea Îl propovăduim și noi oamenilor.

Famenul etiopian citea că “în smerenia Lui judecata I-a fost luată”. Cine este acesta? întreba el. Proorocul Isaia vorbește despre altul? Era Domnul Isus. În smerenia noastră, judecata să ne fie luată. Să judecăm după cum auzim. Sună dificil; ne ia independența, ne ia dreptul de a gândi? Nu ni-l ia, dar ne învață să gândim bine, ne învață să gândim cum gândește El. Domnul să ne ajute.

Domnul să vă ajute și pe voi, și pe mine. Avem carențe fiecare; din experiență vă spun că și voi vă puteți surprinde de multe ori că scăpăm din vedere îndelunga răbdare și ne trezim după aceea că n-am avut răbdare.

Răbdarea trebuie să-și facă desăvârșit lucrarea ca să ajungem la îndelungă răbdare, pentru că îndelunga răbdare este roada Duhului, nu răbdare. Așa spune Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul să ne ajute să nu pierdem această lucrare a Duhului în viața noastră.