Importanța Coacerii Spirituale

Probabil că ați citit, poate nu chiar toți, dar poate toți ați citit versetele acestea. Este vorba despre o făgăduință dată de Dumnezeu lui Avraam. Legea a venit prin Moise, la mulți ani după Avraam, la 430 de ani, ne spune Cuvântul lui Dumnezeu. Legea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până la un moment dat, până când avea să vină sămânța. Cuvântul lui Dumnezeu vorbește despre această sămânță. Interesant este că este scris cu S mare, și am putea să mai dăm un nume Domnului Isus: Sămânța. Sună ciudat, poate, dar aș vrea să facem legătura dintre sămânță și Domnul Isus și apoi să vedem de ce a venit Sămânța la oameni.

Sămânța este Cuvântul

În Marcu 4, Domnul Isus spune: Marcu 4:3-8

În Matei 13, ucenicii au cerut să li se tâlcuiască această pildă, iar Domnul Isus a spus că lor le-a fost dat să cunoască tainele împărăției lui Dumnezeu. Versetul 14 spune: Matei 13:14 „Semănătorul seamănă Cuvântul.” Am citit că semănătorul a ieșit să semene și a semănat sămânță. Sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu. Iar în Ioan 1:1 citim: „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.”

În Luca 8 găsim explicația mai clară. Luca 8:11 spune: „Iată ce înțeles are pilda aceasta: sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.” Legea a fost dată până când avea să vină Cuvântul lui Dumnezeu, adică Sămânța, adică Domnul Isus.

Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbește în multe feluri despre plante, despre pomi, despre sămânță. Totdeauna când punem o sămânță în pământ, o facem cu un scop. Când punem sămânța de roșii, vrem să crească, dar nu numai să crească, ci să dea rod și rodul să ajungă la coacere. Acesta este scopul.

Sămânța care nu rodește

Ni s-a întâmplat și nouă, poate, să punem sămânța, să înceapă să crească frumos, iar la un moment dat să vină o boală sau să se întâmple anumite lucruri și plantele să moară, să nu mai ajungă să aducă rod. Satana a venit și a stricat Cuvântul lui Dumnezeu ca să strice sămânța, ca omul să nu mai ajungă la coacere. A venit și învățătura că este suficientă credința în jertfa Domnului Isus, că aceasta ne dă mântuirea, iar despre coacere și despre creștere nu mai amintește nimic. Și atunci rămâne doar ideea că suntem mântuiți prin jertfa Domnului, iar ce bine este să fii mântuit, să fii o sămânță care nu a ajuns la coacere.

Dar sămânța care nu ajunge să producă rod, vom vedea ce se întâmplă cu ea. Cuvântul lui Dumnezeu spune despre roada Duhului. Duhul Sfânt ne-a fost dat ca să ne crească, să ne schimbe înfățișarea și să ne aducă la chipul lui Hristos în noi, să ajungem la coacere. Dacă nu se întâmplă lucrul acesta, ce se întâmplă cu noi? E suficient doar să credem?

Luca 8:13 spune: „Cei închipuiți în sămânța căzută pe stâncă sunt aceia care, când aud cuvântul, îl primesc cu bucurie în pământul lor; dar n-au rădăcină, ci ei cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.”

Sămânța care nu rodește

În celelalte explicații pe care le dă Domnul Isus, sămânța cade într-un loc stâncos, unde nu este destul pământ. Cu toții probabil ați văzut semințe căzute într-o streașină sau pe acoperișul unei case; eu cel puțin am văzut chiar și un plop crescând acolo, în streașină. Ce se întâmplă cu un astfel de pom mai departe?

Acolo se adună puțin pământ și mizerie, se face un strat subțire, iar dacă pică sămânța și plouă, se umezește, încolțește și pornește puțin la viață. Dar, pentru că nu are pământ suficient, când vine soarele se usucă. Asta spune Domnul Isus: cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad. În altă pildă, tot cu sămânța, spune că se leapădă îndată de Cuvântul lui Dumnezeu.

Am trăit și eu mulți ani cu o învățătură greșită, cu o înțelegere greșită. Mi se spunea să-L primesc pe Domnul Isus în inimă, dar nu știam ce înseamnă acest lucru. Dacă Îl primești în inimă, ești mântuit; însă Domnul Isus este sămânța. Trebuie să primim în inimă sămânța, care trebuie să crească. Și sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu.

Am cântat aici: „Isus al meu, prieten bun”. Ce frumos este să fie un om prietenul meu. Dar dacă schimbăm și spunem: Cuvântul lui Dumnezeu, al meu prieten, parcă sună și mai bine. Așa este, în realitate: Domnul Isus este Cuvântul. Până la venirea seminței a fost legea, iar de atunci este sămânța. Ea a venit cu un scop: să producă rod. De aceea spune că unul aduce 30, altul 60; grâul, de obicei, dă un spic cu mai multe semințe, dar sunt și spice fără rod. Cresc, pornesc ca celelalte, dar nu produc rod.

Cuvântul înăbușit

Versetul 14 este un lucru cu care ne confruntăm și noi, și ar fi bine să medităm la el. Sămânța căzută între spini îi închipuie pe aceia care, după ce au auzit cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar își văd de drum și lasă să fie înăbușit de grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia; astfel, nu aduc rod care să ajungă la coacere.

Să ne gândim la cireșe sau la vișine. Vedem, după ce au înflorit, că apar niște fructe mici, verzi. Pot fi mâncate? Au gust bun? Dacă nu ajung la coacere, nu sunt bune de nimic, nu sunt bune de mâncat. N-aduc rod care să ajungă la coacere. Este un exemplu care poate fi și pentru noi.

M-am întâlnit zilele acestea cu un om care s-a întors la Dumnezeu și care a auzit cuvântul. I-am dat roșurile cu vreo săptămână sau două înainte. Când m-am întâlnit cu el, l-am întrebat dacă a citit ceva, iar el mi-a răspuns că n-a avut timp. Are foarte mult de lucru: face garduri, sudează și lucrează la garduri. Merge la serviciu, apoi face și altceva pe lângă, iar când are puțin timp, sâmbăta sau în alte momente, mai are de mers și la o casă, și la alta. N-are timp.

Dintr-un anumit punct de vedere, este misionar, se află într-o biserică și biserica l-a trimis într-un sat să se ocupe de o biserică de acolo. Duminica merge acolo, dar în timpul săptămânii nu are timp. Chiar dacă are intenții bune, dacă ajunge să fie înăbușit de grijile vieții acesteia, să nu mai vorbim de bogății și plăceri, ci doar de griji, atunci aceasta este sămânța căzută între spini. Este înăbușită.

O plantă încolțită printre spini și mărăcini este sufocată. Cine a lucrat în agricultură știe că, dacă nu sapi la rădăcină și nu îndepărtezi plantele, ele au un rol acolo: când pui apă sau când plouă, iau și ele apă, fac umbră și înfășoară totul. Sunt multe astfel de buruieni, cum este volbura. Lucrul care ne interesează este că sămânța are un scop: să aducă rod.

Nu este suficient ca sămânța să fie pusă în noi. Ne bucurăm că duminica ne odihnim, mâncăm bine la prânz, ascultăm o predică, cântăm și ne rugăm. Din experiență, cunosc oameni care au început să frecventeze biserica de la 20-30 de ani și, acum, unii au murit, iar alții au ajuns la 80 de ani sau mai mult, fără să fi avut timp pentru altceva decât pentru biserică. Unii au avut mulți copii și au trebuit să se ocupe de creșterea lor, iubindu-i mai mult decât pe Dumnezeu, spun unii, și dedicându-și timpul creșterii copiilor și altor activități casnice.

Cuvântul, când este pus în inima noastră

Cuvântul, când este pus în inima noastră, nu trebuie lăsat să fie înăbușit. El are un rol acolo, iar dacă nu mai suntem hrăniți din această sămânță, ea începe să pălească. Când am citit cântarea aceea, cuvintele despre prietenul bun ne-au dus cu gândul tocmai la această lucrare a Cuvântului, care trebuie ținut vie în noi.

Ce înseamnă coacerea în sens spiritual? Înseamnă maturitate, desăvârșire. Așa cum rodul sau fructul se coace, tot astfel și viața noastră trebuie să ajungă la deplinătate. Dacă sămânța pusă în noi este Domnul Isus, atunci la coacere tot Domnul Isus trebuie să se vadă în viața noastră, nu un om stricat cu viermi, ci viața Lui lucrând în noi. În Ioan 15 vedem că aceasta este lucrarea Lui.

Sămânța care a căzut pe pământ bun

În Luca 8:15 citim: “Sămânța care a căzut pe pământ bun, sunt aceia care, după ce au auzit Cuvântul, îl țin într-o inimă bună și curată și fac rod în răbdare.” Scopul sămânței este să aducă rod, dar ea face rod numai dacă este pusă într-un pământ bun și curat. Există și un pământ bătătorit, unde sămânța nu intră; vine diavolul și ia Cuvântul din inimă, ca nu cumva să creadă și să producă viață.

De aceea, ni se spune: “Desțeleniți-vă un ogor nou și nu semănați între spini.” A desțeleni înseamnă a curăți pământul, a scoate tot ce poate împiedica planta nouă să crească. Scopul nostru este ca sămânța să cadă pe un pământ bun și curat, iar rodul să ajungă la coacere. O roșie semănată între spini, dar care nu ajunge la coacere, nu folosește la nimic.

Taie-l

Domnul Isus spune în Luca 13:6-9 pilda smochinului sădit în vie: “Un om avea un smochin sădit în via sa. A venit să caute rod în el și n-a găsit. Atunci a zis vierului: Iată că sunt trei ani de când vin și caut rod în smochinul acesta și nu găsesc. Taie-l. La ce să mai cuprindă și pământul degeaba? Doamne, i-a răspuns vierul, mai lasă-l și anul acesta. Am să-l sap de jur împrejur și am să-i pun gunoi la rădăcină. Poate că de acum înainte va face rod. Dacă nu, îl vei tăia.”

Pomul care nu face rod are o soartă limpede: tăierea. Există un timp de așteptare până când pomul începe să rodească, dar stăpânul viei așteaptă doar un timp. În primul an nu se deranjează, nici în al doilea, însă în al treilea an deja se așteaptă să găsească rod. Și aceasta ne pune și pe noi în fața întrebării: să facem numai frunze?

Cuvântul, când este pus în inima noastră

Pentru noi a fost scris. Pentru noi este scris, pentru oameni. În Evrei 5 se spune: “Voi, care demult trebuia să fiți învățători, aveți nevoie din nou de lapte.” Laptele este dat pruncilor, ca și cum ar trebui să înceapă din nou de la zero. Dumnezeu a avut răbdare cu ei; de mult trebuiau să ajungă la rod, dar nu au crescut, nu aveau rod. Nu ne este arătat că au fost tăiați, iar acesta este harul lui Dumnezeu. Totuși, noi nu ne putem juca cu harul lui Dumnezeu.

Aș vrea să citim și din Matei 21, o altă pildă pe care o dă Domnul Isus în privința aceasta. Rodul nu înseamnă câți creștini am adus la adunare sau câți oameni am încreștinat, ci rodul meu. Eu trebuie să rodesc, iar rodul acesta trebuie să ajungă la coacere. Nu este vorba de evangheliști aici, cum cred unii oameni, ca și cum roada ar fi să aduci oameni la Hristos. Nu aceasta este roada; este roada Duhului.

Matei 21:18 “Dimineața, pe când Se întorcea în cetate, I-a fost foame. A văzut un smochin lângă drum și S-a apropiat de el, dar n-a găsit decât frunze și i-a zis: De acum încolo, în veac, să nu mai dea rod din tine. Și îndată smochinul s-a uscat.” Citind pilda aceasta, putem vedea că a venit o zi în care smochinul a fost eliminat, tăiat. Când citești numai această pildă a blestemării smochinului, ai impresia că Domnul Isus a fost cam dur. De ce să Se mânie pe acest smochin de lângă drum, care avea frunze? Avea frunze și nu avea rod. “De acum încolo, în veac, să nu mai dea rod din tine.” Și smochinul s-a uscat.

Cu gândul acesta, aș vrea să mergem în Ioan 15, să vedem ce spune Domnul Isus despre rod, de data aceasta despre viță. Înainte să citim, să ne gândim puțin la rodul plantelor, al pomilor sau al roșiilor și al altor roade. Există un timp pe care Dumnezeu l-a dat fiecărei plante ca ea să înflorească, să rodească și rodul să ajungă la coacere. Nu veți vedea un pom care, din motive necunoscute, nu și-a făcut rodul la timp și apoi, peste două luni, face merele care erau programate pentru vară. Fiecare plantă are timpul ei. Căpșunii au timpul lor, florile au timpul lor, fiecare zi este măsurată de Dumnezeu. În fiecare zi se schimbă ceva în planta respectivă; ea nu stă pe loc. Dacă se sădește un pom sau o vie, via trebuie să-și aducă rodul la vremea ei. Lucrul acesta este important și pentru noi.

Eu sunt adevărata viță

În Ioan 15:1, Domnul Isus spune: “Eu sunt adevărata viță și Tatăl Meu este vierul.” Dacă Domnul Isus este vița, ce așteaptă Tatăl, care este vierul, de la viță? Așteaptă rod la vremea roadelor. Pe orice mlădiță care este în Mine și n-aduce rod, El o taie. Nu Domnul Isus o taie, ci vierul. Iar pe orice mlădiță care aduce rod, o curăță, ca să aducă și mai mult rod. “Apoi le-a zis: Acum voi sunteți curați din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.” În Ioan 17 se spune: “Le-am dat cuvântul Tău; ei l-au primit”, apoi că l-au păzit. Au primit cuvântul în inima lor și au fost curățiți prin el.

Ioan 15:4 “Rămâneți în Mine, și Eu voi rămâne în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod dacă nu rămâneți în Mine.” Ioan 15:5 “Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele.” Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod, căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară ca mlădița neroditoare, se usucă, apoi mlădițele uscate sunt strânse, aruncate în foc și ard.

Una dintre condiții este să primim cuvântul sau sămânța cu bucurie, apoi să rămânem în cuvânt, să rămânem în viță, pentru ca sămânța să fie în noi. Dacă rămânem în sămânță, sămânța aduce rod. Dacă rămânem în El, vom aduce rod. Scopul pentru care am fost creați este să aducem rod și ca rodul să ajungă la coacere. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, oamenii.

Cuvântul, când este pus în inima noastră

Am citit câteva lucruri despre învățătura Domnului Isus, despre sămânță. Trebuie să ne naștem din nou, din această sămânță. Fără această naștere din sămânță, nu se poate vorbi de rodire, nu se poate vorbi de coacere. În pildă vedem că uneori viața nu pornește, alteori pornește pentru o vreme, iar apoi grijile și lucrurile lumii acesteia înăbușă cuvântul. Nu mai este timp pentru el, nu mai este timp pentru nimic, totul aleargă într-un ritm galopant, și nici nu mai rămâne loc să lucrăm acolo unde a încolțit viața.

În Efeseni, capitolul 4, apostolul Pavel arată limpede că este vorba de naștere, apoi de creștere. Deschidem la Efeseni 4 și citim de la versetul 11 până la 16: „El a dat pe unii apostoli, pe alții prooroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători, pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.” Acesta este scopul lui Dumnezeu. Asta înseamnă să aducem rod și rodul să ajungă la coacere.

Ca să nu mai fim copii, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor, în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, să creștem în toate privințele, în dragoste, până vom ajunge la El, care este Capul, Hristos. Planta trebuie să crească până la maturitate, iar maturitatea nu este una neclară, ipotetică, ci până la înălțimea staturii plinătății lui Hristos.

Când suntem copți, când ajungem la coacere, rodul arată exact ca ceea ce era în sămânță. Tot trupul bine închegat și strâns legat își primește creșterea prin ceea ce dă fiecare încheietură. Așa este și în viața duhovnicească: din El, din viță, totul este bine strâns legat și primește creșterea potrivit cu lucrarea fiecărei părți, în măsura ei. Totul se zidește în dragoste, până când fructul ajunge copt și poate fi luat.

Să creștem în dragoste

Să reținem că ne naștem și trebuie să creștem până ajungem la maturitate. În 1 Tesaloniceni ni se spune că trebuie să creștem în dragoste. De aceea se pune întrebarea: de ce trebuie să ne naștem din sămânță? Foarte mulți oameni își închipuie că se nasc din nimic, că a fost doar o adiere de vânt, o predică ascultată, o muzică, o emoție, lacrimi și entuziasm. Dar fără să primească sămânța, care este Cuvântul lui Dumnezeu, nu există naștere adevărată.

Majoritatea primesc o sămânță stricată sau modificată genetic. Scopul seminței este să dea viață, iar dacă sămânța este stricată, nu are ce viață să dea. În Iacov 1:18 citim: „El, de bunăvoia Lui, ne-a născut prin Cuvântul adevărului, ca să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui.” Ne-a născut prin Cuvântul adevărului, prin sămânță, cu un scop: să fim un fel de pârgă a făpturilor Lui, adică să ajungem la coacere.

Pârga înseamnă că rodul s-a copt. Nu ne-a născut doar ca să ne ierte de păcate și atât. Un om poate să spună că a fost iertat, dar dacă rodul lipsește, dacă mânia rămâne, dacă viața nu se schimbă, ce rod are? Mânia este roada Duhului sau a lui Satan? Este foarte ușor să te gândești că poți merge în rai mânios, dar mânioșii nu merg în rai. Iuda îi numește „pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați”. Pomii fără rod sunt tăiați. Și sunt și pomi care au rod, dar nu ajung la coacere; și aceia sunt mânați.

Cuvântul sădit în voi

Am un măr mai bătrân în curte. În primăvară a avut foarte multe flori; anul trecut n-a făcut, iar anul acesta am sperat că va face. Are poate zece sau douăzeci de mere, toate căzute pe jos, mici, foarte mici, iar unul era și viermănos. Ce să faci cu un pom ca acesta? Să nu mai facă umbră pământului degeaba.

El, de bunăvoia Lui, ne naște prin cuvântul adevărului, dacă primim cu bucurie cuvântul. Dacă nu-l primim cu bucurie, rămâne sămânța căzută lângă drum și vine diavolul și ia cuvântul care se seamănă în inima noastră, ca nu cumva să-l credem și să înceapă să crească în noi, până ajunge la coacere și să fim mântuiți.

În Iacov, capitolul 1, de la versetul 19, citim: Iacov 1:19-21 „Știți bine lucrurile acestea, preaiubiții mei frați. Orice om să fie grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie, căci mânia omului nu lucrează neprihănirea lui Dumnezeu. De aceea lepădați orice necurăție și orice revărsare de răutate și primiți cu blândețe cuvântul sădit în voi, care vă poate mântui sufletele.” Cuvântul sădit în voi înseamnă cuvântul pus la plantare, sămânța pusă în pământ. El vă poate mântui sufletele prin producerea de rod. Nu este de ajuns să fie primit cu blândețe; trebuie să crească în noi.

„Creșteți în toate privințele, până ajungeți la capul care este Hristos.” Deci acesta este scopul: să fim o pârgă a făpturilor Lui. Apoi spune: Iacov 1:22-25 „Fiți împlinitori ai cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” Acesta este omul care aduce rod în răbdare și aduce rodul la coacere, până la capăt.

Nu numai ascultători

Domnul Isus spune frumos în Matei și în Luca: „De ce îmi ziceți: Doamne, Doamne, și nu faceți ce vă spun Eu?” Cel care face își zidește casa pe stâncă, iar cel care nu face își zidește casa pe nisip. Dacă vorbim despre plante, întrebarea este simplă: dacă omul nu face, va da rod sau nu va da rod? Îi zice: „Doamne, Doamne”, „Stăpâne, stăpâne”, dar nu face ce spune Stăpânul. Dacă nu fac, nu vor aduce rod, pentru că El este vița și numai cine rămâne în cuvântul Lui, cine păzește cuvântul Lui, va rodi.

Căci dacă ascultă cineva cuvântul și nu-l împlinește cu fapta, seamănă cu un om care își privește fața firească într-o oglindă și, după ce s-a privit, pleacă și uită îndată cum era. Dar cine își va adânci privirile în legea desăvârșită, care este legea slobozeniei, și va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui. Acesta este omul care aduce rod în răbdare și aduce rodul la coacere, până la capăt.

Aș vrea să mai citim și în Petru, ca să ne fie foarte clar această sădire a sămânței și apoi să vorbim puțin despre coacerea fructului, ce conține fructul la coacere și unde trebuie să ajungem fiecare. Altfel, degeaba am crezut: am crezut și avem doar frunze sau avem rod acru, necomestibil. Citim de la versetul 22, din capitolul 1 al primei epistole a lui Petru: 1 Petru 1:22-25 „Deci, ca unii care, prin ascultarea de adevăr, v-ați curățat sufletele prin Duhul, ca să aveți o dragoste de frați neprefăcută, iubiți-vă cu căldură unii pe alții din toată inima, fiindcă ați fost născuți din nou nu dintr-o sămânță care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu și care rămâne în veac.” Sau prin sămânța lui Dumnezeu, care este vie și rămâne în veac.

Sămânțele noastre pământești, le pui în pământ și, dacă nu putrezește sămânța, nu pornește viață. Pornește viață, iar sămânța din pământ putrezește; dar sămânța lui Dumnezeu este vie și rămâne în veac și dă viață mai departe. Așa ne spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Căci orice făptură este ca iarba și toată slava ei ca floarea ierbii. Iarba se usucă și floarea cade jos, dar Cuvântul Domnului rămâne în veac. Și acesta este cuvântul care v-a fost propovăduit prin Evanghelie.” Acolo este sămânța, în Evanghelie.

Sămânța Lui rămâne

Și încă un lucru pe care aș vrea să-l citim în 1 Ioan, capitolul 3. Este vorba despre rolul sămânței, importanța sămânței și apoi creșterea noastră din această sămânță. Citim de la versetele 8, 9 și 10 din capitolul 3: 1 Ioan 3:8-10 „Cine păcătuiește este de la diavolul, căci diavolul păcătuiește de la început. Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului. Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța Lui rămâne în el și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire nu este de la Dumnezeu, nici cine nu iubește pe fratele său.” Amin.

Sămânța lui Dumnezeu rămâne în noi. Sămânța care produce viață. Asta ne spune Cuvântul lui Dumnezeu cu privire la Cuvântul lui Dumnezeu, cu privire la nașterea din nou.

Aș vrea să citim în Iuda o categorie de oameni care se află aici. Să ne ajute Dumnezeu să nu fim printre ei și să ne cercetăm cu mare atenție. Este vorba despre oameni care nesocotesc stăpânirea și batjocoresc dregătoriile. Sunt mulți oameni în ziua de astăzi care sunt nemulțumiți de conducerea țării în care se află. Despre aceștia vorbește aici, dar sunt mult mai mulți oameni prinși în pomi tomnatici fără rod, aici ne spune.

Pomi tomnatici fără rod

Versetul 12, aș vrea doar să-l citesc: Iuda 1:12-13 „Sunt niște stânci ascunse la mesele voastre de dragoste, unde se ospătează fără rușine împreună cu voi și se îndoapă de-a binelea. Niște nori fără apă, mânați încoace și încolo de vânturi, niște pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați. Niște valuri înfuriate ale mării, care își spumegă rușinile lor, niște stele rătăcitoare, cărora le este păstrată negura întunericului pentru vecie.”

Pomii tomnatici fără rod sunt morți. Aici ni se spune „de două ori morți”, au primit viață, pomul a început să crească, dar n-a adus rod. Vierul a venit să caute un an, doi ani, trei ani, și ce a găsit? A găsit doar frunze și a spus: „Taie-l! De ce să mai cuprindă pământul degeaba? Taie-l!” Pomi tomnatici fără rod, de două ori morți, dezrădăcinați.

Să ne ajute Domnul să nu fim și noi în această stare, doar pomi fără rod sau cu rod care să nu ajungă la coacere.

Aș vrea să închei puțin cu felul în care arată rodul, ca să ne fie foarte clar. Citim din Galateni, capitolul 5; acolo este roada Duhului. Duhul Sfânt duce la coacere pe cel ce rămâne în Domnul Isus sau în Cuvântul lui Dumnezeu. „Rămâneți în Mine și Eu voi rămâne în voi. Dacă rămâneți în Mine, veți aduce multă roadă.” Dacă rămânem în El, sau, mai bine zis, în ascultare de El, de Cuvânt, atunci vom aduce roadă.

Galateni, capitolul 5, ne ajută să înțelegem ce înseamnă să avem rod și ce rod așteaptă Dumnezeu de la noi când este la coacere. În viața noastră vedem că, cel puțin eu vorbesc despre mine, rodul meu este încă verde, încă n-a ajuns la coacere, și să mă ajute Domnul să ajung la coacere, ca nu cumva să fiu aruncat afară.

Capitolul 5, versetul 22, nu voi mai citi celelalte; ne spune să umblăm cârmuiți de Duhul, să nu împlinim poftele firii pământești, și ne arată care sunt poftele firii pământești. Galateni 5:22-25 „Roada Duhului, dimpotrivă, este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. Cei ce sunt ai lui Hristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei. Dacă trăim prin Duhul, să și umblăm prin Duhul.”

Să ne ajute Domnul pe toți să ajungem la coacere, să ajungem să avem rod, să nu rămânem pomi tomnatici fără rod. Domnul să ne ajute.