Cu cine zidim Templul Domnului

Dumnezeu nu privește credința numai ca pe o relație individuală, ci vorbește despre un popor în mijlocul căruia vrea să locuiască. „Îmi voi așeza locașul Meu în mijlocul vostru și sufletul Meu nu vă va urî. Voi umbla în mijlocul vostru, Eu voi fi Dumnezeul vostru și voi veți fi poporul Meu.” (Levitic 26:11-12). În Exod 29:42-46, aceeași promisiune însoțește sfințirea cortului întâlnirii, a altarului, a lui Aaron și a fiilor lui. Dumnezeu îi scosese pe israeliți din Egipt ca să locuiască în mijlocul lor.

Prezența Lui cerea curăție. Deuteronom 23:9-14 arată că tabăra trebuia să fie sfântă, pentru ca Domnul să nu vadă nimic necurat și să nu Se abată de la ea. În Iosua 7:10-13, lucrurile luate, ascunse și păstrate împotriva poruncii Lui au adus neputință înaintea vrăjmașilor. Dumnezeu cerea îndepărtarea lor pentru a rămâne cu poporul. Sfințenia casei Lui nu este un lucru neînsemnat.

Promisiunea locuirii dumnezeiești se deschide și către neamuri în Zaharia 2:10-11. Profeția despre Odraslă vorbește despre zidirea templului Domnului, despre domnia și preoția Lui. Predica vede aici lucrarea Domnului Isus și desăvârșita unire dintre El și biserică. Asemenea legăturii dintre cap și trup, această unire face posibilă funcționarea întregului. Cei de departe vin să lucreze la templu împreună cu El.

Biserica este ogorul, clădirea, casa și templul lui Dumnezeu. Domnul Isus zidește, iar noi suntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Pavel spune că a pus temelia ca un meșter zidar înțelept, însă fiecare trebuie să ia seama cum clădește. Temelia este Isus Hristos și nu poate fi înlocuită. Lucrarea de zidire a trupului nu trebuie confundată cu mântuirea personală: arderea lucrării înseamnă pierderea răsplății, iar omul despre care vorbește pasajul va fi mântuit, dar ca prin foc. Lucrările încredințate nu sunt toate la fel; mântuirea și creșterea spre maturitate ne privesc însă pe fiecare.

Templul este sfânt, iar Dumnezeu avertizează că îl va nimici pe cel care îl nimicește. Totodată, trupul nostru este templul Duhului Sfânt. Am fost cumpărați cu un preț și nu mai suntem ai noștri; de aceea, purtarea noastră cere seriozitate. În Efeseni, Pavel se roagă pentru înțelepciune, descoperire și luminarea inimii, ca să înțelegem nădejdea chemării, bogăția moștenirii și puterea arătată în învierea și înălțarea lui Hristos. El este căpetenia bisericii, trupul Lui, iar noi suntem oameni din casa lui Dumnezeu, zidiți împreună prin Duhul și creați în Hristos pentru faptele bune pregătite de Dumnezeu.

Există un singur trup, un singur Duh, o singură nădejde, un singur Domn, o singură credință, un singur botez și un singur Dumnezeu și Tată. Prin același Duh, iudei și greci, robi și slobozi alcătuiesc acest trup. Slujirile dăruite de Hristos urmăresc desăvârșirea sfinților, unitatea credinței și maturitatea, nu rămânerea în nestatornicia copiilor. Fiecare parte contribuie la creșterea trupului în dragoste (Efeseni 4:11-16).

Hristos ne-a izbăvit de sub întuneric; prin sângele Lui avem răscumpărarea și iertarea. Toate au fost făcute prin El și pentru El, iar Dumnezeu împacă totul prin sângele crucii Lui. În El locuiește plinătatea dumnezeirii și în El avem totul deplin. Trupul primește creșterea de la Dumnezeu ținându-se strâns de Capul, nu urmând mândria, închinarea la îngeri sau judecățile despre mâncări și sărbători. Hristos hrănește și îngrijește biserica, participând la vindecarea mădularului bolnav. Conducătorul lucrării este El, nu omul.

Dumnezeu vrea un trup curat, nu amestecul fiilor luminii cu fiii întunericului. Suntem chemați să veghem unii asupra altora, îndemnându-ne la dragoste și fapte bune, pentru ca amărăciunea și păcatul să nu întineze adunarea. În Tiatira, Domnul mustră tolerarea Izabelei, care îi amăgea robii, și vestește judecata dacă nu vine pocăința. El cercetează inimile și răsplătește după fapte. Hristos a murit pentru biserică, spre a o înfățișa sfântă, fără pată. Împreună cu El suntem chemați să lucrăm și să păstrăm curăția trupului Său.